sâmbătă, 15 martie 2014

Pentru că AUTOdeterminare și pentru că paronime





            I.   De curând am citit în presă un articol într-un cotidian cu pretenții despre necesitatea unei  auto-determinări a Ucrainei. Greșit. Corect este autodeterminare. Este una dintre cele mai frecvente greșeli de scriere în limba română, și anume scrierea cu cratimă a cuvintelor formate cu elemente de compunere savantă.
            Rețineți regula: cuvintele compuse prin sudare , cu elemente greco-latine de compunere savantă se scriu întotdeauna intr-un singur cuvânt.  Acestea se mai numesc sufixoide și prefixoide. Se numesc astfel pentru că, de fapt, ele sunt false sufixe și false prefixe. Nu avem de-a face, deci, cu o derivare, ci este vorba, cum am mai spus, despre compunere prin sudare.
Desigur există și excepții rarisime, situații în care se poate folosi cratima, dar despre acestea vă voi vorbi într-un articol viitor.
            Iată câteva dintre cele mai importante prefixoide: anti, mega, giga, ultra, supra, infra,vice, auto, anti, semi, non, arhi, zoo etc.
            Iată și câteva dintre  cele mai importante sufixoide: -pedie, -logie, -morf etc.
            Vom spune corect deci:
1.        contraatac
2.      semiindependent
3.      ultranaționalist
4.      antiaerian
5.      vicepreședinte
6.      nonvaloare, nonexistență, nonsens, dar !! non-stop
7.      zoomorf
8.      infrastructură,
9.      supraaglomerare
10.  autodepășire

II.    O a doua chestiune  pe care vreau să o lămurim o constituie cuvintele paronime. 
Paronimia este relația semantică dintre două cuvinte care sunt asemănătoare, pana la identitate aproape, dar care au un înțeles total diferit. Tocmai din cauza acestei asemănări formale ele sunt cel mai adesea folosite greșit, și anume unul în locul celuilalt.
            O scurtă paranteză. Acum 2 săptămâni l-am auzit pe primul-ministru rostind INVESTITURĂ, în loc de ÎNVESTITURĂ. Între timp, cred că a fost corectat și nu a mai făcut aceeași greșeală. 
           Ca să nu mai vorbesc de unii faimoși lideri de opinie și jurnaliști care aproape zilnic hăcuiesc limba română, fiind însă altfel neîndurători cu greșelile de exprimare ale politicienilor. Un pic de modestie nu ar strica nimănui.. Domnul Cartianu a pronunțat de câteva ori plastelină, în loc de plastilină, într-o emisiune pe B1 TV, citându-l pe dl. Pleșu, care, evident!, a scris corect, Oameni de plastilină.
 
Iată câteva perechi de paronime, des confundate sau folosite greșit:
1.      a investi/ a învesti
a investi = a capitaliza,
 a învesti= a mandata pe cineva cu o funcție oficială

2.       reflecție/reflexie
reflecție= meditare, gândire,
reflexia luminii

3.      fascicul/fasciculă
Atenție! Fascicol de lumină este greșit. Corect este fascicul de lumină.
Iar fasciculă înseamnă o parte dintr-o tipăritură!

4.      a emigra/ a imigra
a emigra= a-și părăsi țara, pentru a se stabili în altă țară
veți spune corect Eu am emigrat din România.
a imigra = A se stabili într-o țară străină, părăsind țara de origine
și Eu am imigrat în Germania.

5.      Ezoteric/exoteric - NB Sunt și antonime!
ezoteric= ascuns  - ex.  Religiile de misterii sunt religii ezoterice.
exoteric = public – ex. Religia creștină este o religie exoterică.

NB. Sintagma religia ortodoxă este una total greșită! De fapt, religia este creștină, dar ritul sau cultul este ortodox. Vom spune deci religia creștină și cultul/ritul ortodox, catolic sau protestant. Se admite însă ca fiind corect dacă spunem religia creștin-ortodoxă.

sâmbătă, 8 martie 2014

Hacciu! Distorsia e de la apciză!



           Cred că aproape toți cei care au fost conectați zilele trecute la știrile dinspre politică, au înțeles ironia din titlu: o tânără domnișoară ce are calitatea de ministru de finanțe a pronunțat APCIZĂ (sic! – știu că nu vă vine să credeți, mai ales că e ministrul finanțelor), în loc de ACCIZĂ.  Tot așa, greșit, dra ministru a pronunțat distorsii în loc de distorsiuni.

            Adevărul este că propria limbă nativă te dezbracă: te arată exact așa cum ești și mai ales CÂT ești. Odată ce ai hăcuit în așa hal propria limbă, este greu, dacă nu chiar imposibil, să te mai reabilitezi în fața memoriei colective, atunci când ești persoană publică, mai ales un înalt funcționar al statului.

            În articolul de azi, vă voi da o scurtă listă de cuvinte, des folosite greșit, fie în scris, fie în vorbire, îndeobște dintre cele care sunt folosite greșit în presă, atât de către unii dintre jurnaliști – și nu sunt deloc puțini -, fie de către politicieni ori de către alte categorii de persoane. 
        1.   Corect este
DE ABIA,  nu  deabea, de abea sau deabia
DE FAPT, nu defapt
DE ALTFEL, nu dealtel, dar e corect daca spunem
Am legume de alt fel decât ai tu
DE ASEMENEA, și nu de asemeni sau deasemenea
DE ALTMINTERI
DEUNĂZI, cu accentul pe u, nu pe i

         2.  Vă vine să credeți că relativ recent l-am auzit pe un faimos jurnalist și lider de opinie pronunțând CELĂLANT ??? Am crezut că nu aud bine, dar exact așa pronunțase. E trist, știu. Corect este, desigur, CELĂLALT, CEALALTĂ, CELEILALTE etc.


3.   MASS-MEDIA – Câteva observații despre acest neologism.
În primul rând,  acesta înseamnă mijloace de comunicare în masă, deci structura mijloace mass-media este un pleonasm.
În al doilea rând, conform noilor norme academice din DOOM2, acesta NU mai este invariabil și NU mai are sens de plural, ci de singular. Corect este deci
Efectele mass-mediei, nu efectele mass-media și
Mass-media a contribuit la.., nu Mass-media au contribuit la.. cum era corect în DOOM1. 

 4.  Corect este SĂ TRIMITĂ, în nicio altă situație nu e corect SĂ TRIMEATĂ.

      5.  O ultimă chestiune, în legătură cu pronunțarea și scrierea verbelor de conjugarea a II-a, la modul indicativ, timpul viitor prezent și la modul condițional-optativ, timpul prezent.
Vă readuc aminte ca verbele de conjugarea a II-a sunt acele verbe care  la infinitiv se termină în diftongul –EA.

Iată lista cu cele mai importante verbe de conjugarea a II-a, deci cele care se pronunță la infinitiv în diftongul –EA
a.      A VEDEA, a revedea
b.      A SCĂDEA!
c.       A PLĂCEA, a displăcea
d.      A ZĂCEA!
e.       A CĂDEA! ,  a decădea!
f.       A PĂREA, a dispărea, a transpărea
g.      A COMPĂREA în fața unei instanțe ( a se prezenta)
h.      Atenție A BATE!, NU A BĂTEA ( Este de conjugarea a III-a, în –E)

    Ei bine, toate aceste verbe de mai sus, la indicativ prezent și condițional-optativ prezent, au forma verbului exact ca la infinitiv.

Corect deci se va spune
I.                   Eu VOI COMPĂREA mâine în fața instanței.
II.                MI-AR DISPLĂCEA  să plec mâine.
III.             AȘ ZĂCEA toată ziua în pat.
IV.             Ei VOR DECĂDEA/ Ei AR CĂDEA (la examen, dacă l-ar da mâine)
V.                SE VA SCĂDEA..



joi, 20 februarie 2014

Toți trebuiește să aibe cunoștiințe despre limba română



În titlul de mai sus există – cred că le-ați văzut și voi - nu mai puțin de 4 greșeli. Și în acest articol voi continua cu acele verbe care de cele mai multe ori sunt scrise și pronunțate greșit de către vorbitorii de limba română.

1.       Prima greșeală este în legatură cu verbul A TREBUI. Rețineți ca verbul a trebui este impersonal și că la modul indicativ prezent acesta niciodată nu se acordă după criteriul persoanei sau al numărului.
Corect este deci
eu trebuie să
tu trebuie să
el/ea trebuie să
noi trebuie să
voi trebuie să
ei/ele trebuie să

NB! Țineți minte că la formele de trecut și de viitor, verbul a trebui se acordă semantic!
Așadar vom spune corect
noi vom trebui să..
ei au trebuit să..

O mică observație importantă. Din punct de vedere gramatical, acest acord nu este corect, pentru că verbul a trebui este întotdeauna impersonal și nu admite alt subiect decât propoziția subiectivă pe care o cere întotdeauna prin modul conjunctiv. Însă Academia Română a considerat că acest verb este foarte greu de folosit la singular la timpurile trecute și la viitor, motiv pentru care după noua revizuire prin DOOM2 a admis să se facă semantic acordul la plural, repet, pentru formele trecute și de viitor ale lui a trebui.

2.              Verbul a avea la modul conjunctiv prezent se folosește deseori greșit, si anume SĂ AIBE. Nu uitați că singura formă corectă la conj. prez. este, atât la singular, cât și la plural, SĂ AIBĂ.
Vom spune deci ea/el să aibă;  ei/ele să aibă

3.                  Scrierea  corectă a locuțiunii verbale a aduce la cunoștință este cu 1 i, nu cu 2 i. Tot astfel, corect este a lua cunoștință, cu un i și, atenție, nu a lua la cunoștință! Mai există exprimarea de tip juridic termen în cunoștință, care este corectă cu prepoziția în, și nu, cum mai auzim adesea,  termen la cunoștință.

      !! Nu confundați scrierea cuvântului cunoștință cu un altul apropiat ca formă, și anume conștiință care se scrie cu 2i. Motivul este acela că în primul caz avem doar un i de la sufixul substantival –ință, pe când în cazul cuvântului conștiință mai avem un i de la rădăcina verbului a ști.

4.                      În fine, corect este Eu am cunoștințe DE limba română, nu DESPRE.
Tot astfel vom spune  
                  El are cunoștințe de mecanică.
                  Mi-am adus aminte de ei.
Nu am știut de cine să mă feresc.
A pomenit de mine / A pomenit despre acea întâmplare – în ultimele exemple, ambele prepoziții sunt folosite corect.
      Dar în următoarele situații vom folosi prepoziția DESPRE :
               Nu am cunoștință despre așa ceva.
               Mi-a vorbit despre prietenii lui, nu de prietenii lui.  
                Mi-a povestit pe larg despre ..
      Este o greșeală extrem de des întâlnită, care trebuie obligatoriu să fie evitată.


.