A fi sau a nu fii ? Asta e întrebarea !

 

La sugestia unui prieten – de altfel, binevenită  și bine primită de mine – am decis ca, de-acum încolo, odată cu acest articol, să scriu toate articolele folosind diacriticele. Mulțumesc, Gabriel, pentru recomandare! Dacă îmi vor mai scăpa unele diacritice, nepuse sau puse greșit, îmi fac încă de-acum amendă onorabilă.

În acest articol vă voi vorbi despre ortografia verbului A FI. Nici nu aveți idee câte probleme pune acest verb aproape majorității românilor! Cum e corect până la urmă: fi/fii bun, nu fi/nu fii rău, să fi fost/ să fii fost, să nu fi/să nu fii, să nu fi fost/să nu fii fost, vei fi/vei fii, o să fi/o să fii, o fi/ o fii, ai să fi/ ai să fii ???  

V-am băgat în ceață, știu, dar la finalul acestui articol, veți ieși singuri din ea. Avantajul principal va fi acela că, odată ce veți retine regula și excepțiile, nu veți mai avea niciodată dubii cu privire la scrierea corectă a verbului A FI.

Greutatea constă în faptul că în absolut toate situațiile a fi are aceeași cantitate de vocală, vorbitorul de limba română trebuind să știe foarte clar care sunt regulile de ortografie a verbului a fi. Ca un contraexemplu, între doi copii și copiii au venit, diferența de cantitate vocalică este evidentă, pe când la a fi nu avem acest avantaj fonetic.

REGULA este : Verbul A FI se scrie în toate cazurile cu un singur i,  în afară de situațiile enumerate mai jos.

 

EXCEPȚIILE , în care verbul A FI se scrie cu 2 i, sunt:

1.       Se scrie cu 2 i la modul imperativ, doar forma afirmativă

   Ex.  Fii bun!, Fii isteț !

2.       Se scrie cu 2 i la modul conjunctiv, doar la timpul prezent, atât la forma afirmativă, cât și la forma negativă:

    Ex. Ti-am spus să fii bun.

           Ți-am spus să nu fii rău.

3.       Se scrie cu 2 i la modul indicativ, timpul viitor prezent, atât la forma colocvială, cât și la forma viitorului perifrastic, doar la pers. a II-a singular (tu):

     Ex.  O să fii mâine la școală, sper.

             Ai sa fii mâine la școală, nici nu se discută asta.


NOTA BENE! 

1.   In cazul modului indicativ, timpul viitor prezent, forma literară, verbul A FI se scrie tot cu un singur i!
   ex. Eu voi fi, tu vei fi , el va fi etc.

2.  Nu uitati, la modul imperativ, forma negativă, verbul  A FI se scrie tot cu un singur i, pentru ca se aplică o regulă specială, si anume aceea că modul imperativ , forma negativă se formează din negația NU + forma verbului la infinitiv. 
 Cum forma de infinitiv este A FI, corect se va scrie NU FI! 

3. Tocmai de aceea, se va spune corect NU ZICE! NU FACE! NU DUCE!, și nicidecum, așa cum des auzim, nu zi!, nu fă!, nu du!

Dilema unui tribut patetic

Da, stiu. Nu are sens. Dar le-am pus pe toate in titlu, tocmai pentru a va arata cam ce se intelege din modul in care multi jurnalisti folosesc, defectuos si lipsiti de remuscari, sensul unor cuvinte. Ce nu stiu este ca felul in care te exprimi spune  mai totul despre tine, si aproape nimic despre celalalt.

Zilele trecute, v-am promis ca “ma leg” si de cei de la Realitatea TV si de la Romania TV, deopotriva, ca sa nu se creada ca as avea parti-pris-uri – nu partipriuri !! -  cu vreunul dintre posturile cu pricina.  Dar o voi face intr-un mod patetic, afabil, cu o magnanima mansuetudine, fara sa ii oblig la un tribut anume, stiind ca nu ma aflu in nicio dilema.

I. DILEMA - Am folosit special toate aceste cuvinte, iar sensul in care le-am integrat in enunt este cel corect. Spre deosebire de Realitatea TV sau Romania TV sau alte posturi TV.  Bref, intr-o zi de octombrie, la o emisiune TV, dna Cretulescu se intreba retorico-metafizic: “ Dar am o dilema: la ce adancime se foreaza pentru gazele de sist??” De fapt, stimata doamna a vrut sa spuna ca are o intrebare, sau, de ce nu, o nedumerire.

Retineti, dilema este acea alternativă (una!) in care cineva are de ales între două variante, atentie!, ambele nefavorabile, însă una dintre ele este preferabilă celeilalte. Deci vom alege răul mai mic, mai puțin dezavantajos.

       Corect  Am o dilemă: dacă o iau la stânga intalnesc lupul, dacă o iau la dreapta, dau de urs. Ce fac?

      Greșit  Am o dilemă: sa iau pe mine tricoul alb sau să iau tricoul negru? ( cand ai doua optiuni, dar niciuna nu e nefavorabila)

 Sau mai rau: La ce adancime se foreaza pentru gazele de sist ? (cand, de fapt, ai o intrebare sau o nedumerire)

II. TRIBUT - O alta televiziune, si anume Romania TV titra pe un site: “ Tribut adus lui Michael Jackson”.  In ultimii ani, sub influenta tot mai puternica a xenismelor anglo-saxone, limba romana a importat – in mod ilicit, inutil si defectuos,  de cele mai multe ori -  fie barbarisme, fie calculi lingvistici, precum “ tribute” (engl) = omagiu. Numai ca in limba romana, tribut are un cu totul alt sens, si anume acela de obligatie, datorie, contributie,  precum in expresia a-si aduce tributul, sau chiar bir, pesches, cu sensul lui invechit, folosit in relatiile fratesti romano-otomane.:) Deci corect ar fi fost “Omagiu adus lui Michael Jackson”

III. PATETIC – Acest cuvant este folosit gresit mai ales de catre tineri, elevi si/sau studenti. La fel ca in cazul cuvantului tribute, este vorba de un xenism preluat semantic in mod ilicit, fara niciun fundament semantic sau lexical. In limba romana, patetic inseamna plin de patos, plin de afectiune, induiosator. Sensul cu care astazi il folosesc multi tineri este, desigur, unul exact opus, ca in limba engleza, barbarism (xenism) de unde a si fost preluat: jalnic, demn de dispret.

 Inleleg faptul ca fiecare cuvant are istoria sa, destinul sau si ca se prea poate ca, intr-o buna zi, acest cuvant sa dobandeasca in limba romana incet, dar sigur, un inteles diferit, deplasat spre sensul actual din limba engleza. Dar asta nu inseamna sa ii deturnam sensurile deja dobandite, intr-un mod nejustificat. Sunt pentru o limba polisemantica, dar nu pentru o limba defectuos folosita.

 Limba romana este o limba incredibil de muzicala si de frumoasa. O spun, mai ales, strainii, cand o aud pentru prima oara. Insa, tocmai pentru ca este tanara si naravasa, este o limba extrem de vulnerabila la influente straine. Tocmai de aceea, depinde de fiecare dintre noi sa prezervam dreptul limbii romane la o identitate proprie, sa o pastram curata  si, mai ales, neschingiuita de propriile noastre imputinari.

Acest blog nu este un tribut, ci un omagiu adus acestei limbi inefabile, la care voi toti, citindu-l, va aduceti tributul…

AMENDA:  Desi siluita, limba romana i-a iertat de aceasta data, retragandu-si plangerea prealabila. Initial a dorit sa o faca prin impacarea partilor, dar se pare ca faptuitorii sunt – culmea! – inca suparati pe limba romana...

Din cauza vs datorita

Una dintre cel mai des intalnite erori de exprimare la nivel semantic este folosirea, mai ales in exprimarea orala, a lui din cauza in loc de datorita, si invers.

Inainte de toate, sa lamurim ce reprezinta aceste cuvinte din punct de vedere morfologic. Din cauza este o locutiune prepozitionala specifica doar cazului genitiv, in timp ce datorita, ca si gratie sau  multumita sunt  prepozitii specifice cazului dativ.

Toate aceste prepozitii introduc la nivel semantic o relatie de cauza/efect. Insa in limba romana singura prepozitie  care exprima o relatie de cauza/efect in care efectul este unul negativ este  locutiunea prepozitionala din cauza.

 Celelalte prepozitii specifice dativului, si anume datorita, multumita, gratie exprima semantic doar efectul pozitiv al unei relatii cauza/efect. Astfel, corect este:

 Din cauza ta am picat examenul.

Datorita tie am luat examenul.

Multumita lui am reusit sa termin proiectul.

Gratie efortului tuturor jucatorilor, echipa s-a calificat in etapa urmatoare.

Nota bene!  Avand in vedere ca doar locutiunea preopozitionala din cauza cere cazul genitiv, exprimarea corecta este

Din cauza ta si a colegilor tai, si nu Din cauza ta si colegilor tai.

Tot astfel, pentru ca datorita, multumita, gratie cer cazul dativ, corect este sa spunem

Datorita tie si colegilor tai am reusit , iar nu Datorita tie si a colegilor tai am reusit.

Nu uitati, intrebarea la care raspunde cazul dativ este cui?, si nu a cui?, ca in cazul genitiv.

Ce e ala, modul prezumtiv ???

In ultimii 16 ani, de cand tot predau limba romana pentru admitere la facultate, nu am intalnit niciun elev care sa stie forma corecta a modului prezumtiv. De fapt,  toti ma intrebau sincer, intr-un fel sau altul: “ Ce e modul prezumtiv? Exista asa ceva in limba romana?” De fiecare data, ma pufnea rasul.:))

Da, exista, ba chiar este folosit frecvent, aproape zilnic, de mai toti romanii. Fara sa intru in detalii academice, modul prezumtiv exprima – asa cum insusi numele lui o sugereaza – prezumtia, posibilitatea, probabilitatea.

 Problema este ca in forma lui academica, in limba romana vorbita (nu si scrisa), nu este folosit aproape deloc. Pare pretentios si greu de folosit ca atare. De aceea, limba romana vorbita a inventat o forma colocviala, care este admisa in limbajul curent, de zi cu zi. 

Iata forma academica, literara,  a verbului  a suna la modul prezumtiv:

Prezumtiv prezent

Eu voi fi sunand

Tu vei fi sunand

El/Ea va fi sunand

Noi vom fi sunand          

Voi veti fi sunand

Ei vor fi sunand

Prezumtiv perfect

Eu voi fi sunat

Tu vei fi sunat

El/ Ea va fi sunat

Noi vom fi sunat

Voi veti fi sunat

Ei vor fi sunat

Iata, insa, care sunt, de fapt, formele folosite in vorbirea curenta si recunoscute ca fiind familiare, pentru acest mod verbal:

Prezumtiv prezent

Eu oi fi sunand

Tu oi fi sunand

El/Ea o fi sunand

Noi om fi sunand

Voi oti fi sunand

Ei or fi sunand

Prezumtiv perfect

Eu oi fi sunat

Tu oi fi sunat

El/ Ea o fi sunat

Noi om fi sunat

Voi oti fi sunat

Ei or fi sunat

Nota bene!

1.        Modul prezumtiv este omonim ( adica are aceeasi forma grafica si sonora) cu modul indicativ, timpul viitor anterior. Tocmai de aceea, contextul corect in care se foloseste prezumtivul este acesta: O fi sunat, nu stiu/habar nu am.

2.                Corect este prezumtiv, nu prezumptiv, cum des intalnesc, in special in scris.

3.      Nu confundati paronimele prezumtiv/prezumtios. Prezumtiv deci inseamna probabil, ipotetic, in timp ce prezumtios inseamna arogant, infatuat ( nu imfatuat!!), ireverentios, impertinent, infumurat.

4.   Totusi, exista in vorbirea colocviala, o forma si mai contrasa a prezumtivului, care este cel mai des (nu "cea mai des" - pentru ca "des" aici este adverb, iar adverbul nu se declina) folosita de romani, gratie formei ei prescurtate:

eu oi suna
tu oi suna
el/ea o suna
noi om suna
voi oti suna
ei/ele or suna 

         Nu-i asa ca limba romana este chiar fascinanta?! Intr-un articol viitor, am sa va spun povestea absolut fascinanta a cuvantului fascinant.